ActualitateLocal

Sprijin pentru formațiile artistice de la Palatul copiilor Vaslui

Consilierii locali ai municipiului Vaslui au aprobat alocarea sumei de 50.000 de lei pentru participarea unor formații artistice de la Palatul copiilor Vaslui la diferite festivaluri și concursuri naționale și internaționale.

Suma acoperă doar cheltuielile legate de deplasarea acestor ansambluri și formații.

Astfel, Rotaria va participa la Festivalul naţional al ansamblurilor Folclorice ale copiilor „Dorna, plai de joc şi cântec”, ce va avea loc între 17 şi 20 iulie la Vatra Dornei, apoi la Festivalul internaţional de folclor „Cătălina” (între 23 şi 27 iulie, Iaşi), după care Rotaria va participa la Festivalul internaţional de folclor „Peştişorul de aur” (7 şi 8 august, Tulcea).

În octombrie, formaţia condusă de prof. Eduard Biţu şi Codrin Tălmaciu e invitată de onoare la Târgu Mureş, la Festivalul Naţional al Fanfarelor Şcolare „Pe ritmuri de fanfară”, a cărui ediţie din acest an e organizată în memoria profesorului Romeo Tălmaciu.

La rândul său, cercul de gimnastică şi dans al Palatului Copiilor, sub coordonarea prof. Alis Luminiţa Vîrlan, a fost invitat la Festivalul internaţional de muzică şi dans „Krakow Fest Polonia” (2-8 august), iar corala Fantasia, coordonată de prof. Vasile Negură, va participa la Festivalul Internaţional Coral de la Ohrid (21-28 august, Macedonia).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button