Soprana Mădălina Bourceanu, în recital la Pavilionul Muzeal ”Marcel Guguianu” din Bârlad

După aproape doi ani de pauză, iubitorii de muzică clasică din Bârlad au revenit în sala de audiție.

Astfel, Muzeul ”Vasile Pârvan” a organizat în cadrul Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice un recital eminescian, amfitrioane fiind soprana Mădălina Bourceanu, de la Filarmonica din Brașov, și pianista Lioara Raluca Frățilă, lector universitar doctor al Facultății de Muzică din cadrul Universității ”Transilvania” Brașov.

Din program au făcut parte lucrări ale compozitorilor Virgil Mihăilescu, Aurel Eliade, Tiberiu Brădiceanu, Eugen Doga, Sabin Păutza, Filaret Barbu, George Grigoriu și alții, prima parte a evenimentului fiind dominată de versurile lui Mihai Eminescu.

De asemenea, pianista Lioara Raluca Frățilă a avut un moment de virtuozitate, interpretând câteva fragmente muzicale din Frederic Chopin.

Recitalul s-a încheiat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, felicitându-le pe amfitrioane pentru regalul de muzică clasică oferit.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul ”Vasile Pârvan” Bârlad și Consiliul Județean Vaslui.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Ziua Națională a României a fost marcată la Vaslui printr-un ceremonial militar și religios

Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au debutat cu un ceremonial militar și religios în …

Doi profesori vasluieni recompensați cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler

Președintele României, domnul Klaus Iohannis a semnat luni, 28 noiembrie 2022, decretul nr. 1376 prin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *