ActualitateLocal

Şofer “necorespunzător” depistat la controlul de frontieră


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din R. Moldova care conducea un ansamblu de vehicule deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
În data de 05 martie a.c., în jurul orei 02.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul din R. Moldova Serghei B., în vârstă de 29 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, ambele înmatriculate în judeţul Iaşi.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că masa totală autorizată a ansamblului de vehicule în cauză este de 59.500 Kg, iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză şoferului îi este necesară categoria “CE”.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a condus ansamblul de vehicule, deşi avea cunoştinţă că permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul. Acesta a mai declarat că nu a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în vederea obţinerii categoriei “CE” deoarece timpul nu îi permite şi nici nu are posibilităţi financiare.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button