ActualitateLocal

Semiremorcă cu număr fals de înmatriculare, depistată de poliţiștii de frontieră hușeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care tracta o semiremorcă cu număr fals de înmatriculare.

În data de 18 iunie a.c., în jurul orei 04.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean român, în vârstă de 37 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autocar și o remorcă, ambele având număr de înmatriculare specific Republicii Moldova.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a semiremorcii, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că seria înscrisă în certificatul de înmatriculare este diferită de seria poansonată pe șasiu și că seriei reale îi este atribuit un alt număr de înmatriculare”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button