ActualitateLocal

Se înmulțesc cazurile de Covid-19! Vasluiul a ajuns la cifra 40!

În ultimele 24 de ore, alte două persoane din județul Vaslui s-a infectat cu noul coronavirus. Astfel, numărul cazurilor de covid-19 la nivel de județ a ajuns la 40.

Până în prezent, din cele 40 de cazuri confirmate, patru au fost vindecate, în timp ce doi pacienţi au pierdut lupta pentru viaţă.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, toţi pacienţii sunt stabili, nefiind înregistrat niciun caz critic.

Ieri, 245 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui şi efective ale poliţiei locale au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 1.200 de persoane şi peste 490 locaţii de izolare/carantinare.

Au fost aplicate un număr de 383 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 834. 500 lei, 325 astfel de sancţiuni (în valoare de 688.000 lei) fiind aplicate persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

Polițiștii au dispus plasarea în carantină instituționalizată, sub pază, pentru următoarele 14 zile, față de două persoane care nu au respectat măsura izolării. Acestea au fost amendate cu suma de 25.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button