ActualitateLocal

Șase pompieri vasluieni, izolați după ce au stins un incendiu la locuința unei persoane venite din Italia

Șase pompieri ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Vaslui se află izolați, la recomandările Direcției de Sănătate Publică (DSP), după ce au intervenit la stingerea unui incendiu la o locuință din satul Buda, comuna Oșești, al cărei proprietar era venit din Italia și izolat la domiciliu.

Izolarea la domiciliu era dispusă până pe data de 22 martie 2020, după ce acesta a sosit în România venind din Ina Bologna (Italia).

”Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului fiind echipați corespunzător, cu costume de protecție și aparate de respirat cu aer comprimat. După finalizarea intervenției, în urma analizei situației nou create, împreună cu reprezentanții DSP Vaslui s-a luat decizia de a fi izolați toți cei șase membri ai echipajului într-o locație a inspectoratului, ca măsură de protecție pentru familiile acestora precum și pentru colegii de tură. Membrii echipajului au fost luați în evidență de către DSP Vaslui, instituție ce va dispune asupra momentului de scoatere din izolare”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button