ActualitateLocal

Reținut de polițiști după ce a fost prins de două ori conducând în stare de ebrietate în aceeași zi

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați, bănuit că ar fi condus un autoturism în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce și în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În noaptea de 16/17 octombrie 2022, la ora 00:08, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Alecu Donici, din municipiul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat de 28 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Ulterior, în aceeași noapte, 17 octombrie 2022, la ora 03:40, echipajul Biroului de Ordine Publică, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Călugăreni, din municipiul Vaslui, a observat și oprit, din nou, pentru control, același autoturism. Acesta era condus de către bărbatul din comuna Umbrărești, județul Galați.

Bărbatul a fost din nou testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ieri, 18 octombrie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button