Tuesday , 31 January 2023, 12:40

Realitatea cruntă a secolului în care trăim: Educație online într-o casă gata să se prăbușească

Învățătoarea Flava Anca Roșu a ținut să prezinte povestea tristă a unui copil, cu rezultate bune la școală, dar cu multe lipsuri materiale.

Dascălul vasluian trăiește sentimente de neputință când vine vorba să ajute într-un fel familia din Rediu, suburbie a municipiului Vaslui, formată din mamă și 5 copii, care locuiesc într-o casă gata să se prăbușească.

Mama e depășită de situație, nu mai găsește soluții să le ofere copilașilor un loc uscat, atunci când plouă, în care să încapă toți.

E adevărat că în curtea lor se pot vedea cu ușurință paleți cu bolțari pentru construcția unei căsuțe cu o cameră, o bucătărie, o baie în care să poată locui normal această familie, dar nu e îndeajuns pentru a fi construită căsuța. Mai e nevoie de multe materiale.

”Sunt învățătoarea celui de-al doilea copil al femeii. Are un telefon cu butoane, depășit, foarte vechi. Nu poate să îl pună la dispoziția celor 2 copii de școală, pentru învățarea online. Consideră că prioritar este să le asigure hrana zilnică, materiale de igienă și alte cheltuieli la limita existenței. Ce e paradoxal, elevul din clasa pe care o coordonez, rezolvă zilnic pagini întregi cu exerciții la matematică, foi nenumărate cu dictări, transcrieri, copieri din manual, citește foarte bine la prima vedere, fiind doar în clasa I. Trece o prietenă de-a mamei o dată pe săptămână pe la ei și îmi trimite fotografii cu tot ceea ce lucrează băiețelul. Este și un pasionat de a colora, a picta diverse fișe! E trist băiețelul pentru că o vede pe mama sa îngrijorată, supărată, chiar dacă aceasta încearcă să nu plângă în prezența lor, dar nu poate ascunde durerea de stomac pe care o suportă zilnic, sperând că îi va trece.Bănuiește că e de la stres, de la îngrijorări, dar poate fi și de la alimentația precară”, precizează învățătoare în apelul lansat către cei cu inimă mare.

Flavia Roșu speră ca oameni de bună credință să o ajute cu un spațiu convenabil de locuit, poate o rulotă, un container care poate fi amenajat și mai sigur decât căsuța care stă să se dărâme peste ei.

Apelul a fost preluat și de către Asociația Solidar, care încearcă să mobilizeze cât mai mulți oameni, pentru ca familia să trăiască în condiții decente. Cei care doresc să ajute pot contacta Asociația Solidar la telefon 0753.342.654 sau email: office.solidar@gmail.com.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Tânăr reținut după ce i-a furat telefonul unei femei pe o stradă din Bârlad

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat de 32 …

Bărbat din Laza reţinut de poliţişti după ce a agresat două pisici

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna Laza a fost reţinut de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *