ActualitateLocal

Proiect transfrontalier România-Rep. Moldova pentru îmbunătățirea sănătății mamei și nou-născuților

Spitalul Județean de Urgență Vaslui în parteneriat cu Institutul Mamei și Copilului din Republica Moldova implementează un proiect transfrontalier pentru îmbunătățirea sănătății mamei și nou-născuților.

Proiectul are o valoare de 1,6 milioane de euro și vizează dotarea cu echipamente a instituțiilor medicale de pe ambele părţi ale frontierei, a declarat, reprezentantul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Adrian Sevastița:

„Pentru secția nou-născuți vor fi achiziționate echipamente medicale, două incubatoare, două lămpi foto, două mese de ginecologie, un ecograf și un colonoscop pediatric. Tot în cadrul proiectului, două echipe medicale se vor constitui în caravane medicale, care se vor deplasa în 20 de comune, cu rol de a educa femeile gravide și proaspetele mămici în ceea ce privește îngrijirea nou-născutului, alăptarea și posibile complicații ale nou-născutului”.

Pe lângă îmbunătățirea infrastructurii sanitare, secțiile de nou-născuți și prematuri din cadrul Institutul Mamei și Copilului din Republica Moldova vor fi reabilitate în totalitate.

Totodată, până la finalizarea proiectului, pentru o eficiență mai mare în furnizarea de asistență medicală, cooperarea transfrontalieră presupune și participarea la schimburi de experiență, proceduri și practici de îngrijire orientate către pacient.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button