ActualitateLocal

Carte de identitate falsă, descoperită de poliţiştii de frontieră vasluieni


Poliţiştii de frontieră vasluieni cerceteaza pentru complicitate la fals un tânăr din Republica Moldova asupra căruia, la controlul de frontieră, a fost găsită o carte de identitate românească falsă.

În ziua de 14 martie a.c., în jurul orelor 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul din Republica Moldova Ion B., în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Toyota, înmatriculat în Republica Moldova.
Pe timpul controlului de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, poliţistul de frontiera care efectua controlul a observat, în port-documentul lui Ion B., o carte de identitate cu însemnele României.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea cărţii de identitate observate cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals.
Cu privire la cele constatate, Ion B. a declarat că nu are cetăţenie română şi că a procurat respectivul document de la un conaţional, în schimbul sumei de 100 euro cu intenţia de a–l folosi în Germania, pentru a–şi găsi mai uşor un loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button