ActualitateLocal

Primar performant la Rebricea: investiții de peste 80 milioane de lei!

Primarul interimar al comunei Rebricea, Neculai Mihăilă, se numără printre cei mai performanți edili din județul Vaslui. Din noiembrie 2021, de când a preluat mandatul de primar, acesta a atras fonduri de peste 80 milioane de lei prin diferite programe cu finanțare nerambursabilă. Aceste investiții au schimbat fața comunei, devenind una dintre cele mai dezvoltate.

„O parte din proiecte sunt inițiate de fostul primar Valerică Radu, cu care am făcut echipă la primărie, iar în prezent am reușit să le finalizez. Este vorba despre modernizare și construire corp nou la Școala din Draxeni. Tot aici am construit o grădiniță nouă. În satele Sasova, Rebricea, Rateșu Cuzei și Crăciunești se află un proiect în execuție de extindere a rețelei de canalizare, termenul de finalizare a investiției fiind sfârșitul acestui an. Prin Compania Națională de Investiții, am reabilitate și consolidat drumuri în comună de aproximativ 6,2 milioane de lei”, a spus primarul Neculai Mihăilă.

Prin POCU, administrația din Rebricea a finalizat un centru integrat de servicii comunitare, investiția realizată în parteneriat cu Asociația „Iubire și încredere” și Școala Gimnazială Draxeni.

„Proiectul vizează  furnizarea de servicii sociale de sprijin pentru 251 de persoane în risc de sărăcie și excluziune socială din cele 9 sate ale comunei,  oferirea de servicii de educație remedială pentru 125 de copii din familii defavorizate din satele comunei Rebricea. De asemenea, sunt implementate servicii educaționale nonformale de dezvoltare personală (de tip Școală după școală) pentru 125 de copii din învățământul primar și gimnazial. Tot prin acest proiect au fost oferite servicii de consiliere în carieră pentru 126 adulți și au fost organizate cursuri de calificare pentru 63 de persoane în risc de sărăcie și excluziune socială din comuna Rebricea”, a completat Neculai Mihăilă.

Tot în această perioadă, magaziile primăriei au fost dotate cu sculele necesare pentru intervenții la situațiid e urgență, iar parcul auto a fost extins cu o autoutilitară, un microbuz, un tractor cu remorcă, o vitanjă, o sărăriță cu lamă, freză pentru deszăpezire și un cap grader. De asemenea, au fost amenajate 8 spații de joacă pentru copii în toate satele componente.

„Am mai amenajat două terenuri de sport cu covor sintetic la școlile din Rebricea și Draxeni. Am construit două sectoare de trotuare pe aliniamentul drumului județean. Cu beneficiarii ajutorului social am modernizat căminul cultural din localitatea Rebricea, am construit o scenă metalică în curtea căminului cultural, am modernizat baza sportivă din Rebricea, plus alte lucrări care au schimbat fața comunei”, a mai precizat primarul comunei Rebricea.

Investiții de peste 10 milioane de euro prin PNRR și „Anghel Saligny”

Comuna Rebricea a atras fonduri importante prin cele două mari programe, PNRR și „Anghel Saligny”. Este vorba despre 50 milioane de lei (10 milioane de euro), fonduri care vor contribui la modernizarea comunității.

Aproape 11 milioane de lei sunt pentru modernizarea unor drumuri de interes local, proiect care cuprinde modernizarea următoarelor tronsoane de drumuri: DC 136  în lungime de 4 km, DC 152 în lungime de 635 ml și strada Malul Ghiolului din localitatea Draxeni, în lungime de 1 km.

„Un alt proiect de suflet și care va oferi condiții ca la oraș este cel legat de înființarea sistemului de distribuție gaze naturale în comuna Rebricea, proiect finanțat prin Anghel Saligny, în valoare totală de 26.470.072,00 lei. În primă fază s-a alocat suma de 12.000.000 lei, urmând ca după finalizarea primei etape a lucrărilor să primim și diferența până la suma totală a acestui proiect. Fac precizarea că efectuarea studiului de fezabilitate și concesionarea serviciului, va fi pentru satele mai dens populate: Rebricea, Rateșu-Cuzei, Sasova, Draxeni și Tufeștii de Jos”, a afirmat Neculai Mihăilă, primarul comunei Rebricea.

Tot prin cele două mari programe, PNRR și „Anghel Saligny”, se are în vedere modernizarea Clubului Copiilor din localitatea Draxeni, în valoare de 1.222.450,00 lei, construire centru de colectare deșeuri cu aport voluntar tip CAV, în valoare totală de 4.563.800,00 lei, dotarea unităților de învățământ cu mobilier și echipamente digitale, în valoare de 477.800,00 lei.

„Am făcut recepția finală a proiectului de implementare a sistemului de monitorizare și siguranță a spațiului public în toată comuna Rebricea. Au fost montate peste 200 de camere de supraveghere, cu scopul de a crește încrederea cetățenilor în instituțiile de ordine publică și de a descuraja infracționalitatea, mai ales în ceea ce privește furtul, vandalizarea obiectivelor aflate în inventarul public sau aruncarea deșeurilor la întâmplare pe domeniul public. Proiectul are o valoare de 1,3 milioane de lei”, a spus Neculai Mihăilă.

De asemenea, a fost digitalizată administrația publică, prin implementarea unui ecosistem digital interconectat și integrat, finanțat prin PNRR, în valoare de 579.950,00 lei.

Noi proiecte pregătite pentru a primi finanțare

Tot în această perioadă, primarul Neculai Mihăilă a depus documentațiile la o serie de proiecte, legate de modernizarea drumurilor afectate de calamități, proiect depus la CNI, înființarea unui parc fotovoltaic pentru consumul propriu de energie electrică, extinderea rețelei de apă și canal în localitatea Rateșu – Cuzei și modernizarea iluminatului public.

„Legat de proiectul de reabilitare și modernizare a drumurilor afectate de calamități, am fost sfătuiți de cei de la CNI să-l rupem în două, deoarece valoarea acestui proiect era prea mare. Așa că am demarat procedura de înjumătățire, dând prioritate la DC135, din DJ 248 spre Crăciunești, iar după ce primim finanțarea să înaintăm și cu cealaltă jumătate. În momentul de față, documentația modificată la tronsonul DC135 se află in evaluare la CNI și sperăm cât mai curând să incepem lucrarile și pe acest proiect. Mai avem în vedere dotarea cu microbuze școlare a unităților de învățământ, proiect finanțat prin PNRR în valoare de 400.000,00 lei, care în acest moment se află în etapa de evaluare”, a spus Neculai Mihăilă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button