ActualitateLocal

”Vreau să fiu înainte de toate un părinte”


IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și PS Ignatie Mureșanul, Epsicopul Hușilor, s-au întâlnit cu salariații Prefecturii și ai Consiliului Județean, pentru a se cunoaște mai îndeaproape.
PS Ignatie Mureșanul le-a transmis acestora că își dorește ca enoriașii, dar și preoții, să nu îl vadă ca pe un episcop, ci ca pe un părinte.
”Nu am fost niciodată în această parte de țară! Nu am fost în Vaslui! Am auzit multe despre aceste locuri. Cele trei zile petrecute aici mi-au dat ocazia să constat că nu este mult între noi și Dumnezeu. Sunt un om cu simplitate și cu responsabilitate. Este o bucurie să mă aflu aici, dar și o cruce. Nu am nicio prejudecată față de nimeni, m-aș bucura foarte mult dacă am rămâne cu această stare de curățenie și smerenie. Înainte de Episcop aș vrea să descoperiți un părinte, vă rog să mă trageți de mână dacă o să constatați că nu este așa”, a declarat PS Ignatie Mureșanul.
Episcopul Hușilor a ținut să se întâlnească cu preoții din toate cele trei protopopiate, dar și cu autoritățile locale și județene, intenția ierarhului fiind de a avea o bună colaborare cu întreaga comunitate.

Related Articles

Back to top button