ActualitateLocalPolitica

Prefectul Onofrei prins cu ilegalitățile: Demnitarul s-a implicat în campania electorală, deși legea îi interzice acest lucru!

Prefectul Daniel Onofrei a devenit un membru PNL activ în campania electorală pentru alegerile locale de la 9 iunie.

Demnitarul încalcă legile țării, care îi interzic să participe la activitățile cu iz electoral și mai ales să se implice în acțiunile politice în această perioadă.

Prefectul Onofrei a fost văzut duminică, 12 mai, la acțiunile de campanie ale PNL Vaslui, iar din fotografii se vede cum participă alături de parlamentarul liberal, Nelu Tătaru, și de candidatul PNL la primăria Zăpodeni, Florin Ionel.

Cum legea spune clar că prezența unui prefect la acțiuni politice este considerată ilegală, așteptăm ca Daniel Onofrei să-și dea demisia de onoarea.

La articolul 119 din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se stipulează clar faptul că „prefecţii şi subprefecţii nu pot candida şi nu pot participa la acţiunile din campania electorală, sub sancţiunea demiterii din funcţie, decât în situaţia în care demisionează cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button