ActualitateLocal

FOTO&VIDEO/ Lacrimi după muzica lui Fuego la Ștefan cel Mare

De 8 martie, autoritățile din comuna Ștefan cel Mare le-a surprins pe reprezentantele sexului frumos din comunitate și în acest an.

Pe lângă tradiționala întâlnire la căminul cultural, unde au primit câte o floare și au fost servite cu dulciuri, doamnele și domnișoarele din comuna vasluiană au avut parte și de un concert al îndrăgitului solist Fuego.

Acesta a reușit să antreneze sala, în toate cele trei locații (Bârzești, Mărășeni și Ștefan cel Mare), unde a susținut recitaluri, femeile formând adevărate hore.

Au fost și momente când pe chipurile bătrânelor se observau și lacrimi de fericire sau de aduceri aminte, mai ales că Paul Surugiu le cânta despre mama.

La festivități au participat președintele CJ, Dumitru Buzatu, care, prin vocea primarului Mihai Moraru, a anunțat demararea unei investiții în deschiderea unui centru pentru bătrâni la Mărășeni, cu o capacitate de 30 de locuri.

De asemenea, senatorul Doina Silistru a ținut să fie în mijlocul femeilor din Ștefan cel Mare, precizând că se consideră deja una de-a lor, ținând cont că participă des la activitățile socio-culturale din comunitate, pe care o consideră una dintre cele mai frumoase din județ.

De asemenea, primarul Mihai Moraru le-a rugat pe doamne să sprijine programul ”Ai parte, ai carte funciară”, prin care vor fi cadastrate gratuit toate proprietățile din comună.

”Cu ajutorul acestui program vom reuși să facem ordine în actele de proprietate”, a completat edilul comunei Ștefan cel Mare.

Mihai Moraru a mai anunțat că de luni, 9 martie, demarează lucrările la sala de sport, finanțată prin Compania Națională de Investiții.

Legat de aducțiunea de gaz, primarul a spus că proiectul este în impas, însă va găsi soluții legale, pentru ca visul locuitorilor comunei Ștefan cel Mare să fie îndeplinit în cel mai scurt timp.

Fuego s-a simțit bine printre reprezentantele sexului frumos din Ștefan cel Mare și a promis că de Ziua comunei va susține un alt concert.



Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button