ActualitateLocal

Târg de Ouă Încondeiate la Vaslui!

Consiliul Județean Vaslui, Primăria Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui vă așteaptă în zilele de 24 și 25 aprilie la o nouă ediție a Târgului de Ouă Încondeiate şi Icoane.

Evenimentul va avea loc în Centrul Civic al municipiului Vaslui, iar partener în acest an este Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul”, instituție care contribuie la organizarea atelierelor de pictură icoane pe sticlă și încondeiere ouă, la care participă elevi de gimnaziu.

“Sperăm ca vremea să țină cu noi, iar vasluienii să se bucure de expoziția cu vânzare. Evenimentul va aduce în fața vasluienilor importante centre de tradiție, meșteri recunoscuți pe plan național, care vor veni în faţa publicului cu adevăratele simboluri ale credinţei”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

În afară de ouă încondeiate, vasluienii vor putea admira şi cumpăra icoane pictate pe lemn sau sticlă.

Nu vor lipsi coşurile de nuiele sau tradiţionalele produse de panificaţie, evenimentul urmând a se derula pe perioada a două zile, între orele 09.00 şi 20.00.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button