ActualitateLocal

Peste 300 de vitezomani sancționați de polițiști în cadrul acțiunii SPEED

Peste 80 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui au derulat activități specifice, în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în special pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care depășesc regimul legal de viteză.

În perioada 5 – 7 august 2024, la diverse intervale de timp, peste 80 de polițiști, din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, au derulat activități în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED, derulată la nivel național, pentru creșterea siguranței rutiere.

Marți, 6 august 2024, polițiștii din Vaslui au primit sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Rutier Bacău, în intervalul orar 18.00 – 20.00.

În urma filtrelor rutiere instituite, unde au fost folosite simultan, în medie, câte 11 aparate radar, au fost aplicate 428 de sancțiuni contravenționale, din care 302 pentru depășirea limitelor legale de viteză, în cuantum total de peste 362.650 de lei, fiind constatată și săvârșirea a două infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Totodată, au fost reținute 93 de permise de conducere, dintre care 75 pentru depășirea limitei legale de viteză precum și 16 certificate de înmatriculare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button