ActualitateLocal

Peste 14000 de materiale pirotehnice confiscate în ultimele două săptămâni de jandarmi în municipiul Bârlad

În ultima perioadă, pe timpul executării  misiunilor specifice în municipiul Bârlad, jandarmii au depistat mai multe persoane care  ofereau spre vânzare sau dețineau articole pirotehnice din categoria celor interzise.

Asupra acestor persoane au fost găsite un număr total de 14043 de astfel de materiale interzise pentru deținere. Activitatea de comercializare a acestor articole se desfășura ambulant în Piața ”Sfântul Ilie”, cât și în parcarea unui depozit en gros de pe strada Tecuciului din municipiul Bârlad.

Pentru persoanele depistate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Jandarmeria Vaslui, în acest context, reamintește că în conformitate cu prevederile legale, orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

De asemenea în următoarea perioadă vor mai fi desfășurate astfel de acțiuni pentru prevenirea și stoparea fenomenului infracțional privind regimul materiilor explozive.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button