Permis de conducere fals depistat la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei cetăţeanul din R. Moldova D.V., în vârstă de 27 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din autovehicul marca Mercedes şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, persoana în cauză a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile „B”, „C”,”BE” şi „CE” .

”Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals şi că bărbatul figurează în bazele de date ale autorităţilor din R. Moldova ca fiind posesorul unui permis de conducere valabil doar pentru categoria B”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Un mercedes căutat pentru confiscare de către autoritățile din Germania descoperit la Albița

În data de 08 noiembrie  a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a …

Bârbat găsit spânzurat într-un loc public aglomerat al Bârladului

Mai mulți trecători pe o stradă din municipiul Bârlad sunt șocați, după ce au observat …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *