ActualitateLocal

Permis de conducere “fabricat” cu 400 euro, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În noaptea  de 21/22 aprilie, în jurul orei 00.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi a oprit pentru control, pe raza localităţii Drânceni, un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în România, condus de ieşeanul L.C., în vârstă de 53 de ani.

”La controlul de frontieră, L.C. a prezentat  un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având  suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals şi  că L.C. nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean din Chişinău,  ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 400 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor deuz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button