ActualitateLocal

Tabără de creaţie la Valea Siliştei

tabara de creatie
Peste 60 de profesori şi elevi au participat la cea de a şasea ediţie a Taberei de creaţie “Flori de mai”, găzduită de Centrul Rezidenţial de la Valea Siliştei, comuna Soleşti. Evenimentul cultural face parte dintr-un proiect regional şi este trecut în calendarul Ministerului Educaţiei. Participanţii provin de la Centrul Cultural Berezeni, Şcoala “Proincipesa Bibescu” Bârlad, ŞCoala “Dimitrie Cantemir” Vaslui, Şcoala “Constantin Parfene” Vaslui, Liceul “Sf.Ecaterina” Huşi, Şcoala Gimnazială Zorleni, Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni, Şcoala Băcani, Şcoala Ibăneşti şi Liceul “Ştefan cel Mare” Codăeşti.
“Şi anul acesta Tabăra de creaţie a fost reuşită, fiindcă elevii participanţi au prezentat lucrări de calitate în spiritul păstrării tradiţiilor şi meşteşugurilor populare. Mulţumesc doamnei prof. Daniela Adam, Consiliului Local Soleşti, Centrului Creaţiei Populare, Asociaţiei La Izvorul Tradiţiilor şi Deliciosului de Vaslui, care s-au implicat în organizarea activităţii”, a declarat Daniela Adam, organizatoarea taberei.
Tabăra s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: măşti populare, cusături tradiţionale, sculptură în lemn, împletituri în sfoară, pictură şi icoane.
La eveniment au participat ca invitaţi olarul ieşean, Daniel Ifrim, pictorul George Leteanu, sculptorul Vasile Pruteanu, sculptorul Ion Ifrim, Adriana Ailioaie şi Iuliana Maftei, care au prezentat cusători populare specifice zonei Laza.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button