ActualitateLocal

Palatul copiilor Vaslui, singura instituție școlară de profil care a primit titlul de ”Școală Europeană”

Palatul Copiilor Vaslui a participat miercuri, 8 iunie, 2022, la festivitatea de premiere a Competiției „Școală Europeană”, ediția 2022, fiind reprezentat de profesor Mihaela Popa, directorul Palatului Copiilor, profesor doctor Adrian Gherghe, coordonator al Cercului de Creație literară și elevul Teletin Patrick. 

Această competiție se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

„Palatul Copiilor Vaslui s-a remarcat în multiple rânduri la competițiile, festivalurile și proiectele pe plan local, din țară, dar și din străinătate, fiind o instituție de învățământ care pune accent pe educația nonformală. Efortul colectiv al elevilor și cadrelor didactice a dus la câștigarea acestei competiții de prestigiu, domnul Ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, precizând în cadrul festivității de premiere că este singurul Palat din țară care a reușit această performanță”, a declarat profesorul Adrian Gherghe.

Felicitări tuturor elevilor și profesorilor implicați și sperăm ca această distincție să le fie acordată din nou, în viitorul apropiat!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button