ActualitateLocal

Percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional transfrontalier, specializat în contrabandă cu ţigări

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, au efectuat sâmbătă 13 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Iaşi, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în contrabanda cu ţigări şi produse din tutun.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie 2021 – ianuarie 2022, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SvPCMIIT al ITPF au documentat activitatea ilegală, transfrontalieră de introducere în ţară, de către membrii grupării, a unor importante cantităţi de tigări, atât peste frontiera verde cât şi prin punctele de trecere a frontierei de stat din Republica Moldova şi din Ucraina, fiecare membru al grupului infracţional având scopuri şi atribuţii specifice, bine individualizate, în activitatea de coordonare, transport, distribuire şi vânzare ilegală a bunurilor astfel introduse.

Activităţile efectuate sâmbătă vin în completarea celor desfăşurate pe 19 ianuarie, când, pe raza judeţelor Vaslui şi Suceava, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au desfăşurat alte 9 percheziţii domiciliare la membrii aceleiaşi grupări infracţionale.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor şi recuperării prejudiciului 10.441 pachete cu ţigări, sumele de 194.150 lei, 9.160 euro, 3.000 dolari şi 20 lire sterline.

De asemenea, au fost indisponibilizate 6 autoturisme.

În cele două zile, acţiunile au fost realizate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul STPF Suceava şi jandarmilor din cadrul IJJ Suceava, IJJ Iaşi şi Gruparea mobilă de Jandarmi Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button