ActualitateLocal

Oaspeţi de seamă la Muzeu

DSC_5525
Reprezentanţii Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui au vorbit, prin intermediul invitaţilor din mediul universitar ieşean, despre “Unirea Basarabiei cu România”. Pata de culoare a simpozionului ştiinţific a reprezentant-o prezenţa în sală a unor profesori universitari şi a unei studente de la Chişinău, care au pus în dezbatere, pe baza unor documente, ideea mişcării de integrare a Basarabiei la patria mamă. Nu au lipsit speach-urile legate de relaţiile României cu R.Moldova după 1989, dar şi despre recunoaşterea internaţională a unirii basarabiei cu România.
A fost un adevărat maraton al vorbelor, cei prezenţi aflând date mai puţin cunoscute despre premisele unirii de la 1918, dar şi despre represaliile staliniste din Moldova.
Basarabia, aflată sub dominaţie ţaristă, în urma războiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, încheiat prin Tratatul de pace de la Bucureşti, a fost prima provincie românească unită cu România, deschizând astfel marele act al reîntregirii. Modelul său a fost urmat de Bucovina, la 8 noiembrie 1918 şi de Transilvania, la 1 decembrie 1918, când, la Alba Iulia, s-a înfăptuit Marea Unire.DSC_5524

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button