ActualitateLocal

O moldoveancă și-a cumpărat un act de identitate fals cu suma de 300 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit, asupra unui femei cu cetățenie R. Moldova, o carte de identitate falsă.

În data de 14 mai a.c., în jurul orei 00.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasageră într-un microbuz, o femeie, cetățean al R. Moldova, în vârstă de 36 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care a fost descoperită ascunsă, într-o mapă, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate fotografia și datele proprii.

„Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui concetățean, ale cărui date nu și le amintește, contra sumei de 300 de euro”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button