ActualitateLocal

Nouă kilograme de tutun ascunse în cutii pentru alimente, descoperite la Albița

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră nouă kilograme de tutun aromat pentru narghilea, în valoare de 2.000 de lei, care erau ascunse în bagajele unui bărbat și în cutii pentru alimente.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat în vârstă de 28 de ani cu dublă cetățenie, română şi moldovenească, care conducea un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit în bagajele personale ale bărbatului şi în cutii pentru alimente, tutun pentru narghilea de diverse mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, în greutate totală de 9.000 de grame”, a spus Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al ITPF Iași.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a întregii cantități de tutun, în valoare totală de 2.000 de lei, de către autoritatea vamală, respectiv sancționarea contravențională a şoferului cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button