ActualitateLocal

Noaptea Muzeelor la Vaslui


Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui a marcat printr-o serie de concerte și o expoziție cea de-a XIV-a ediţie a Nopţii Muzeelor.
Pe parcursul zilei de 19 mai, la muzeul vasluian au fost organizate simpozioane, expoziţii şi un concert susţinut de Ansamblul vocal-instrumental “Izvoraşul” şi Fanfara “Teişorii” de la Lipovăţ.
Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui găzduiește expoziţia “Centenarul României Mari. Armata Română în mărturii muzeistice şi documentare”, care este rezultatul colaborării dintre instituţia vasluiană şi Muzeul Paraşutiştilor din cadrul Centrului de Instruire pentru ISR, Paraşutişti, Operaţii Speciale şi JTAC “General – maior Grigore Baştan” Buzău şi Muzeul de Istorie “Teodor Cincu” Tecuci. În cadrul expoziţiei, sunt prezentate obiecte de patrimoniu, dovezi muzeistice şi documentare ale Armatei Române din cele mai importante bătălii purtate pentru întregirea neamului românesc.
Evenimentul s-a încheiat cu un alt program artistic de microrecitaluri vocal-instrumentale, susținute de tineri muzicieni vasluieni coordonați de profesorii Galina Parfeni, Renata Fodor, Romeo Tălmaciu, Alexandru Ursu, Alin Bulboacă, Eduard Bîțu, Iftimie Căuneac și corepetitor Ana Maria Șnaider. Li se alătură Fanfara “Rotaria Junior” de la Palatul Copiilor Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button