ActualitateLocal

SPIRITUL CIVIC, APRECIAT DE POLIȚIȘTI


Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui a adresat mulțumiri celor doi tineri care au intervenit prompt și au imobilizat un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Astăzi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui a înmânat două scrisori de mulțumire.
Acestea au fost adresate de către conducerea unității celor doi tineri care, în seara de 17 mai a.c., au imobilizat un bărbat la scurt timp după ce acesta ar fi comis o tâlhărie pe raza municipiului Vaslui.
Tinerii au reacționat prompt la strigătul de ajutor al victimei infracțiunii și au fugit după autor. Acesta a fost preluat de către polițiștii deplasați la fața locului.
În scrisoare, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui ”adresează mulţumiri pentru spiritul civic de care au dat dovadă atunci când au intervenit pentru a ajuta o femeie, victimă a infracțiunii de tâlhărie.
Poliţia nu poate exista şi nu îşi poate îndeplini cu adevărat menirea fără a fi susţinută, de către cetăţenii în slujba cărora se află.
Prin astfel de parteneriate, polițiști–cetățeni, pășim cu încredere pe drumul siguranței.”
Acesta este un exemplu demn de urmat de fiecare dintre noi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button