ActualitateLocal

Moldovean prins la Albița cu permis de conducere fals

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, N.N., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, valabil pentru categoriile  “AM” și “B”.

”Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean din R. Moldova  ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 1.000 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button