ActualitateLocal

Ministrul Justiției a fost la Vaslui


Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut, luni, o întrevedere cu conducerea Penitenciarului Vaslui și cu liderii de sindicat de la penitenciarele din Vaslui, Iași și Bacău, în care au fost discutate o serie de probleme cu care se confruntă sistemul penitenciar, inclusiv cea a lipsei de personal.
“Probabil, săptămâna aceasta, avem proiect de hotărâre de Guvern prin care suplimentăm schema de personal cu 1.000 de posturi. Sper să primească avizele necesare, astfel încât săptămâna aceasta să fie adoptată. După aceea, lucrăm la un proiect de act normativ, probabil ordonanță de urgență, prin care, pe viitor, să poată fi plătite orele suplimentare. Repet, pe viitor, pentru că orele suplimentare sunt plătite în baza legii, iar legea este civilă și se aplică pe viitor și nu pentru trecut”, a declarat presei Tudorel Toader.
Potrivit Ministrului Justiției, în anul 2017, la Penitenciarul Vaslui au fost înregistrate peste 30.000 de ore suplimentare, dintre care peste 27.000 au fost compensate prin zile libere.
Tudorel Toader a mai afirmat că are un dialog constant cu sindicatele din sistemul penitenciar și cu conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și că, pe lângă problemele angajaților din sistem, le are în vedere și pe cele ale persoanelor private de libertate.
“Noi avem de îndeplinit și cerințele acelei hotărâri pilot de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sigur că sunt probleme multe, avem două penitenciare noi pe care vrem să le construim la Berceni, în Prahova și la Unguriu, în Bacău. Înființăm un institut de formare profesională continuă a funcționarilor cu statut special din penitenciare, a consilierilor de probațiune. Sunt multe chestiuni pe care le-am discutat de-a lungul acestui an, de când sunt ministru. O parte au fost rezolvate, celelalte vor fi rezolvate cât de curând”, a mai spus Ministrul Justiției.
Angajații din sectorul operativ de la Penitenciarul Vaslui au avertizat, în cursul săptămânii trecute, cu privire la faptul că vor refuza să intre la muncă, din cauza numărului foarte mic de gardieni raportat la numărul persoanelor private de libertate.
Conducerea sindicatului din penitenciar susține că angajații cumulează lunar, în medie, 180 de ore suplimentare, însă, în multe cazuri, numărul acesta este depășit, fiind imposibilă recuperarea lor.

Related Articles

Back to top button