Meserie tot mai atractivă
Şcoala Postliceală Sanitară “Radu Miron” Vaslui este din ce în ce mai atractivă pentru tinerii din judeţ şi nu numai. Graţie proiectelor cu fonduri europene şi a parteneriatului cu Openjob Line, liceul coordonat de Romel Vicol a devenit unic în peisajul învăţământului românesc, prin faptul că elevii, la finalul studiilor, au asigurat un loc de muncă, majoritatea în Germania.
Cel mai important lucru e pregătirea intensivă a elevilor la o limbă străină, în special germană, pentru care sunt oferite şi burse de şcolarizare.
“Bursele sunt doar pentru elevii care doresc să lucreze doi ani în Germania după terminarea studiilor şi sunt oferite graţie partenerului nostru Openjob Line. Avem deja o tradiţie, iar profesorii sunt dintre cei mai buni. Pregătirea înseamnă zece ore săptămânal, iar o dată pe lună cursanţii discută în particular şi cu vorbitori nativi de limbă germană, astfel încât să înţeleagă şi mai bine această limbă, care nu este deloc uşoară, dar nu imposibil de învăţat., a spus Romel Vicol, directorul Liceului “Radu Miron” Vaslui.
În ultimii doi ani, peste 200 de absolvenţi ai altor şcoli sanitare, care au făcut cursuri gratuite de germană la Liceul “Radu Miron”, lucrează în Germania, ceea ce spune multe.
Unitatea şcolară este implicată şi în proiecte europene. Ultimul parteneriat este pe programul Erasmus Plus şi se derulează în parteneriat cu Germania.
“De câteva zile, 35 de elevi de ai noştri s-au întors dintr-un stagiu de pregătire centralizată de la Dresda. Aceştia au avut şansa să capete experienţă. De asemenea, ei au primit certificate Europass de acordare a primului ajutor şi de efectuare a injecţiei, precum şi certificat de competenţe lingvistice”, a mai spus Romel Vicol.
Viitorii asistenţii medicali au fost instruiţi cu privire la: management în sănătate, leadership, legislaţie, etică şi deontologie, managementul deşeurilor periculoase, managementul calităţii, utilizarea aparaturii-tehnologiei medicale, comunicare în limba oficială, lucrul în echipă, organizarea locului de muncă, munca orientată spre pacient, resuscitare cardio-respiratorie şi cerebrală, competenţe informatice.
“Acest proiect mi-a oferit şansa să cunosc oameni deosebiţi, să trăiesc experienţe noi şi să învăţ noi tehnici de acordare a primului ajutor. A fost o experienţă de viaţă şi şcolară frumoasă, pe care aş repeta-o oricând”, a spus Lina Mocănaşu, una dintre elevele participante la stagiul de la Dresda.
Şcoala Postliceală “Radu Miron” Vaslui a demarat înscrierile pentru viitorul an şcolar. Sunt disponibile 224 de locuri, la patru specializări: asistent medical generalist (cinci clase cu 140 locuri), asistent medical de farmacie (o clasă cu 28 de locuri), asistent medical pentru ocrotirea persoanelor vârstnice (o clasă cu 28 de locuri), asistent medical balneofizio-kinetoterapie şi recuperare (o clasă cu 28 de locuri).