ActualitateLocal

Mesajul lui PS Ignatie în Postul Crăciunului


PS Ignatie, Episcopul Hușilor, spune că a posti înseamnă a iubi.
De aceea, Prea Sfinția Sa consideră Postul Crăciunului o șansă pe care Biserica o acordă an de an, pentru a ne pregăti în mod adecvat, din punct de vedere spiritual, ca să întâmpinăm frumos şi înţelept sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos.
”A posti nu înseamnă exclusiv un exercițiu biologic de detoxifiere, nici o dietă pentru a scăpa de kilogramele care atentează la supleţea mult râvnită a corpului, ci şcoala în care înveţi că a invidia, a bârfi, a urî, a calomnia pe aproapele tău este echivalent cu a muşca din „carnea” sufletului şi inimii sale; a nu te abţine de la vicii, păcat şi răutate înseamnă pângărirea sigură a postului tău de alimente; a nu te ruga, a nu face fapte bune, a nu te igieniza, din punct de vedere mental, de gândurile murdare înseamnă a face neroditor postul tău; a nu merge la slujbe, a nu te spovedi de neputinţele şi carenţele tale spirituale care iau forma hidoasă a păcatului, a nu te împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului înseamnă doar să fii un vegan ‘creştin ortodox’, pe o perioadă de 40 de zile, cu acte în regulă.
Prin urmare, postul înseamnă renunţare integrală la tot ceea ce te urâţeşte şi te înjoseşte ca fiu al lui Dumnezeu. De aceea, postul, fără dimensiunea sa spirituală, este ca un trup fără inimă, ca o nuntă fără mireasă. Şi viceversa. Nici postul spiritual nu poate exista fără cel biologic, alimentar: este ca şi cum ar fi o inimă fără corp, o mireasă fără nuntă. Totul este în complementaritate. Numai aşa putem trăi deplin bucuria şi lumina Crăciunului”, a spus PS Ignatie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button