ActualitateLocal

Măsuri de precauţie, în judeţul Vaslui, privind depistarea în probe de apă a vibrionului holeric

Alerta de holeră din Republica Moldova, privind depistarea în probe de apă a vibrionului holeric, a impus implementarea unor măsuri de precauție și în județul Vaslui.

Direcţia de Sănătate Publică a atenţionat medicii de familie să anunţe imediată cazurile suspecte şi să recolteze probe biologice pentru a fi investigate în laborator.

„Din ce c-am auzit, de la părinți, de la bunici, au mai fost cazuri de acestea, nu-i ceva care să ne surprindă și nu ne sperie, că trebuie să trecem și prin asta, noi plecăm, vin alții… Am auzit și noi că trebuie să luăm măsuri, să nu ne scăldăm, să nu știu, suntem și în zonă de graniță, aproape de Prut, teamă nu cred că e atât de multă populație ca să ducă virusul, sau eu știu, microbul. Nu, nu-s temător la treaba asta. Probabil o să fie ceva și măsuri pentru treaba asta… Urmărim și noi știrile, discutăm cu instituțiile abilitate, oamenii trebuie să aibă grijă la apa folosită, norme de igienă și sperăm ca astfel de cazuri să nu apară și la noi”, a spus un locuitor de pa Valea Prutului.

Direcţia de Sănătate Publică, recomandă populaţiei să consume apă de băut numai din surse controlate, să respecte regulile de igienă privind spălarea mâinilor, să evite scăldatul în bălţi și lacuri a căror apă este necontrolată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button