Au pedalat pe ”Drumul investițiilor cu fonduri europene”
Consiliul Județean Vaslui, prin EUROPE DIRECT Vaslui, a pedalat, alături de Clubul de Ciclism Vaslui, copii, tineri, adulți, familii, reprezentanți ai autorităților locale, pe “Drumul investitiilor cu fonduri europene”!
Evenimentul a avut ca scop promovarea unui stil de viață sănătos și încurajarea membrilor comunității locale de a utiliza mijloace de transport cu emisii zero de carbon (biciclete, trotinete).
Traseul a avut ca punct de plecare Centrul Civic al mun. Vaslui, vizând arterele principale ale orașului Vaslui și investiții realizate prin fonduri europene.
Echipa Centrului Europe Direct Vaslui a fost prezentă și cu un stand informativ, la punctul de plecare, pentru a sta de vorbă cu cetățenii despre importanța protejării mediului și despre “Pactul Ecologic European”, prioritatea nr. 1 a Comisiei Europene!