ActualitateLocal

Mai mulți vasluieni s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși băuți la volan

Sâmbătă, 09 aprilie 2022, ora 23:02, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Todirești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat în vârstă de 24 de ani, din localitatea Rafaila, județul Vaslui.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Duminică, 10 aprilie 2022, ora 00:44, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244D, în localitatea Bobești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 21 de ani, din municipiul Huși.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Duminică, 10 aprilie 2022, ora 08:47, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier  Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Căpitan Grigore Ignat, din municipiul Bârlad, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul de Urgență Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button