ActualitateLocal

Liceul „Emil Racoviță” Vaslui a avut trei zile de sărbătoare

Liceul “Emil Racoviţă” (LER) Vaslui s-a aflat în sărbătoare. Unitatea şcolară a marcat o nouă ediţie a “Zilelor liceului”, eveniment care a coincis cu împlinirea a 45 de ani de existență a liceului.

Cu acest prilej, conducerea LER Vaslui a organizat o serie de momente festive, care au debutat cu activitatea „Despre emoții, teatru și adolescență”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Teatrul “Victor Ion Popa” Bârlad.

Profesori organizatori ai activității au fost Budaca Ovidiu și Ghelbere Cristina, iar 296 de elevi ai claselor a IX-a și a X-a s-au bucurat de punerea în scenă la Teatrul “Victor Ion Popa” Bârlad a piesei “O noapte furtunoasă”.

În acest an, evenimentul a fost condensat pe durata a trei zile, în care elevii liceului au fost angrenaţi în activităţi sportive, concursuri şcolare şi simpozioane.

Un astfel de concurs a fost cel de cultură generală “7×7, organizat de profesorii de la comisia “Om și societate” și care s-a bucurat de un real succes în rândul elevilor.

Zilele LER mai cuprind concursuri de matematică, literare, de cultură şi civilizaţie engleză și franceză, precum şi Balul Bobocilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button