Invitaţie la “Pionii Prieteniei”

Timp de trei zile, la centrul Prietenia va avea loc concursul regional “Cupa Sergentul”, care face parte din proiectul “Pionii Prieteniei”, finanţat de Consiliul Judeţean, prin programul de finanţare nerambursabilă.
Până acum s-au înscris 62 de jucători din ţară, dintre care şase sunt din R.Moldova, iar doi din Ucraina. Concursul se va desfăşura pe diferite categorii: seniori, veterani, juniori, copii şi fete.
“Avem în concurs atât maeştri, cât şi candidaţi de maeştri sau de la categoriile I şi a II-a, precum şi mulţi tineri, care trăiesc o primă experienţă de acest gen. De altfel, concursul este deschis tuturor categoriilor, valoarea premiilor fiind de 2.500 lei, constând în premii în bani, diplome, cupe, medalii şi truse şcolare”, a spus Constantin Grosu, preşedintele CS “Sergentul” Vaslui, organizatorul turneului.
Competiţia va fi arbitrată de Nistor Slavu, arbitru internaţional.