”Învierea Domnului-Lumină și tradiție!”

Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” Vaslui a îmbracat haine de sărbatoare, lansându-şi Proiectul şi Concursul Interjudetean “Învierea Domnului-Lumină, tradiţie și culoare”, aflat la cea de-a doua ediţie, coordonat de prof. Daniela-Gabriela Tănasă.
Organizat cu sprijinul conducerii şcolii, prof. Greta Ciubotaru, prof. Mihaela Lefter şi al mai multor cadre didactice, concursul a fost lansat nu întâmplător în perioada Sfintei Sărbători a Învierii Domnului şi a adunat copii din mai multe şcoli.
“Concursul s-a bucurat anul trecut de participarea unui numar mare de elevi si cadre didactice,atat din judetul Vaslui, cat si din alte judete, fiind înscris în C.A.E.R.I drept Concurs Interjudetean aprobat de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice”, a declarat prof. Daniela-Gabriela Tănasă.
Anul acesta numarul de parteneri a crescut. Alături de organizatori au fost Clubul Elevilor din Focşani, Școala Gimnaziala ”Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, Școala Gimnazială ”Iorgu Radu” Bârlad, Școala Gimnazială Nr.1 Holboca, Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” Iași, Școala Gimnaziala Scorțoasa, Buzău, Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” Piatra Neamț și Școala Gimnazială ”Constantin Popescu” Zărnești.