ActualitateLocal

Întoarcere în timp la Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui: Parada costumelor de epocă la evenimentul ”Noaptea muzeelor”!

Esplanda din fața Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare” din Vaslui s-a întors în timp cu sute de ani. Pe alee s-au plimbat Ștefan cel Mare, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Emil Racoviță, Constantin Tănase, mareșalul Constantin Prezan, sergentul Peneș Curcanul (Constantin Țurcanu), Maria Voichița, Elena Cuza și Luiza Zavloschi, figuri emblematice vasluiene ale istoriei României, care au atras privirile vasluienilor și s-au lăsat admirați.

Unii mai îndrăzneți au vrut să aibă o amintire mai specială, imortalizându-se cu ajutorul telefoanelor sau aparatelor foto alături de cei care purtau costumele de epocă.

Atmosfera, atitudinea celor care vin cu romantismul din trecut, dragostea de plăcut, de frumos, romantic, au fost întregite cu momente artistice, expoziții de bază sau temporare, jocuri și tombolă cu premii.

Călătoria în timp a fost organizată de Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare”, alături de Consiliul Județean Vaslui și Primăria Municipiului Vaslui, cu prilejul evenimentului ”Noaptea Muzeelor”, ediția a XVII-a.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button