ActualitateLocal

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ

index
Polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări față de trei persoane care s-au deplasau cu autovehicule pe drumurile publice, fără a respecta prevederile rutiere în vigoare.
Polițiștii Biroului Rutier Huși, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Șoseaua Huși – Stănilești, au oprit pentru control un moped condus de către R. Cristi, de 21 de ani, domiciliat în municipiul Bârlad.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date privind deținătorii de permise auto s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii bârlădeni l-au identificat în trafic pe D. Viorel, de 36 de ani, din comuna Fruntișeni, care se deplasa cu un moped neînregistrat pe strada General Vasile Milea din municipiul Bârlad.
Întrucât conducătorul mopedului emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în baza de date privind deținătorii de permise auto s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală.
De asemenea, polițiștii Postului de Poliție Coroiești au întocmit dosar penal pe numele lui B.Andrei, de 17 ani, domiciliat în satul Floreni, orașul Murgeni, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
În seara de 22 iulie a.c., B. Andrei, fără a deține permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism și s-a deplasat, împreună cu un prieten, în comuna Ciocani. Ulterior, pe D.J 243 B, într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcție de deplasare și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea părții carosabile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button