INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE DE POLIȚIȘTII VASLUIENI
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate săptămâna trecută pe drumurile publice ale județului Vaslui încălcând normele rutiere în vigoare.
În data de 10 noiembrie a.c., ora 18:45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 243, în localitatea Pogana, județul Vaslui, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de un bărbat ce emana halenă alcoolică.
Testarea bărbatului de 51 de ani din municipiul Bârlad, județul Vaslui, cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal.
**
În aceeași zi, la orele 19:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui în timp ce efectuau servicul de patrulare și control trafic pe drumul județean DJ 207 E au depistat pe raza localității Bălteni un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 49 de ani din Delești, județul Vaslui.
Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal.
***
Polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Banca aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244A, în localitatea Valea lui Darie, comuna Roșiești, județul Vaslui, în data de 10 noiembrie a.c., orele 21.30, au oprit pentru verificarea documentelor un autoturism înmatriculat în județul Vaslui ce se deplasa dinspre localitatea Vutcani.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul autoturismului, un bărbat de 18 ani, din municipiul Huși, nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 1 din Codul Penal.
*** *
În data de 10 noiembrie a.c., ora 23:45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Basarabiei
din municipiul Huși, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 49 de ani ce emana halenă alcoolică.
Testarea bărbatului din municipiul Huși, județul Vaslui cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal.
*** **
În municipiul Bârlad, polițiști din cadrul Biroului Rutier, au interceptat în data de 11 noiembrie a.c., ora 01.00, un autoturism înmatriculat provizoriu în municipiul București ce se deplasa cu viteză ridicată pe strada Republicii.
Conducătorul autoturismului, un bărbat de 26 de ani din municipiul București, a fost testat cu aparatul alcooltest fiind obținută o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal.
*** ***
Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Fălciu, județul Vaslui, în data de 11
noiembrie a.c., orele 13.30, au depistat un autoturism înmatriculat in județul Vaslui, ce se deplasa pe drumul public.
Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză s-a constatat că șoferul autoturismului, un bărbat de 63 de ani din localitatea Fălciu, județul Vaslui nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 1 din Codul Penal.
Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în rândul conducătorilor de autovehicule, în ceea ce privește respectarea regimului legal de viteză, sancționarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice precum și pentru consolidarea autorității polițiștilor în relația cu participanții la traficul rutier.