ActualitateLocal

Încep lucrările la Căminul de bătrâni de la Fălciu

Primarul Neculai Moraru anunță că o firmă din Bârlad a câștigat licitația pentru construirea unui cămin de bătrâni la Fălciu.

Urmează să fie emis ordinul de începere a lucrărilor și organizarea de șantier. Se preconizează că până la finele acestui an investiția va fi finalizată.

Proiectul are finanțare europeană, prin POR, iar valoarea totală este de peste 3,1 milioane de lei, din care finanțare nerambursabilă este de 3,096 milioane lei.

”Proiectul va cuprinde o componentă de îngrijire la domiciliu, adică o masă caldă, menajul zilnic, spălat lenjerie, curățenie și altele. În cadrul proiectului vom construi și un cămin de bătrâni în care se vor acorda diverse tratamente de fizioterapie și kinetoterapie. Bătrânii vor avea unde veni la o discuție și vor putea socializa între ei. Prin acest proiect asigurăm 23 de locuri de muncă, pentru îngrijitori, medici și infirmieri”, a precizat Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu.

Grupul țintă al proiectului este format din 250 de persoane vârstnice din comuna Fălciu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button