ActualitateLocal

In memoriam Marcel Iorga!

Vasluienii au avut ocazia să reasculte creațiile muzicale interpretate cu succes pe scenele naționale și internaționale aparținând regretatului compozitor Marcel Iorga.

Sala de conferințe a Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui a fost neîncăpătoare la spectacolul „Armonii de Toamnă”, în care, cu regret, s-a vorbit la trecut de marele artist, destinul mutându-l la ceruri, însă a fost o seară în care s-a vorbit puțin, muzica oferind un festin artistic de excepție celor prezenți, grație creației lăsate moștenire de Marcel Iorga.

„În puține cuvinte am putea spune despre Marcel Iorga că a fost un om bun. A fost un om bun dacă ne gândim la ansamblul calităților sale. A fost un concetățean foarte bun. Era o încântare să-l întâlnești, să fii prezent la manifestările sale. A fost un om bun pentru că a fost un profesionist foarte bun și ne-a făcut cinste tuturor celor care suntem și poate n-am găsit noi destul timp ca anumite lucruri, anumite gânduri ale lui Marcel Iorga să le punem în practică, să îi dăm posibilitatea să trăiască prin ceea ce a făcut sau prin ceea ce s-a gândit că va face”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, prezent la spectacolul omagial alături de vicepreședintele Ciprian Trifan.

Acesta a mai spus că are în vedere ca în viitorul apropiat Consiliul Județean Vaslui să inițieze un festival de muzică ușoară, care să poarte numele marelui compozitor.

„Am inițiat o serie de manifestări artistice de anvergură, pe care le cunoașteți, pentru că participați la ele. Este vorba despre Festivalul Hora din Străbuni, Festivalul Umorului, Festivalul de muzică corală „Gheorghe Cucu”, însă n-am apucat încă și acesta era deja un gând prezent, care circula în mediile respective, n-am apucat să facem un festival de muzică ușoară în care să fie prezenți pe scenele noastre toți cei care doresc să se afirme, fără să-i supunem la niște taxe, ci să le dăm posibilitatea să se lanseze în lumea muzicală. N-am avut timp cât a trăit Marcel Iorga, însă vă asigur că vom găsi timpul acela și locul potrivit pentru o asemenea manifestare, mai ales acum după ce vom termina de reabilitat Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir”, fosta Casa Armatei, care va deveni practic o Casă a Artelor, unde sperăm să-și găsească locul și această manifestare, pentru a reaminti din când în când de acela care a fost printre noi un om bun”, a completat Dumitru Buzatu.

La spectacolul omagial și-au adus aportul Doina Moroșanu și Daniela Răduică, interprete cu care compozitorul a coloborat, Romeo Zaharia, Ileana Șipoteanu și Viorel Gavrilă.

De asemenea, Alexandrina Dăriescu, Daria Parlafes, Maria Mitroi, Alessia Dragomir, Antonia Zberchea, Ava Moraru, Rezan Chirică, Amalia Bleju, Sofia Luca, alături de Grupul vocal Domisong au interpretat piese compuse de Marcel Iorga.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Vaslui, Primăria municipiului Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button