ActualitateLocal

Ieșean reținut de polițiștii vasluieni pentru șantaj

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reţinut un bărbat de 23 de ani, din comuna Gorban, județul Iași, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de șantaj.

La data de 06 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 23 de ani, din comuna Gorban, județul Iași, bănuit de comiterea infracţiunii de șantaj.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit faptul că, în luna iulie a.c., bărbatul, aflat în posesia unor imagini ale unei tinere de 20 de ani, din județul Vaslui, fotografiată în ipostaze indecente, a amenințat-o pe acesta cu publicarea respectivelor imagini pe un cont de socializare. Mai mult, pentru a renunța la publicarea acestora, bărbatul ar fi pretins de la tânără întreținerea de raporturi sexuale.

În data de 6 iulie a.c. bărbatul a fost prins în flagrant de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, în timp ce s-a deplasat la punctul de întâlnire stabilit anterior cu victima, iar aceasta a urcat în autoturismul său.

Polițiștii l-au reţinut pentru o perioada de  24 de ore, iar astăzi bărbatul urmează sa fie prezentat la Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button