ActualitateLocal

Hoţi de struguri prinşi la Ghermănești

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși efectuează cercetări în privința a doi cetăţeni români care au fost surprinşi de camerele de vedere pe timp de noapte sustrăgând  struguri de la o fermă agricolă din zona de responsabilitate.

În data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 21.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – judeţul Vaslui, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, într-o parcelă de vie din apropierea comunicației Albița-Iași, două persoane și un autoturism care nu-și justificau prezența în zonă.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului, în localitatea Huși, în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.

”În urma verificărilor efectuate şi din declaraţiile celor doi, colegii noştri au concluzionat că aceştia sunt cetăţeni români din localitatea Ghermănești, în vârstă de 32, respectiv, 25 de ani şi că tocmai sustrăseseră cantitatea de 150 kg struguri (5 saci) de la o fermă agricolă din zonă, struguri pe care intenţionau să-i transporte cu ajutorul autoturismului, la domiciliu”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cele 150 kg de struguri au fost restituite proprietarului de drept.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button