HC Vaslui a petrecut Ziua Copilului la Laza

HC Vaslui a petrecut o zi de vis alături de elevii Şcolii Gimnaziale Laza. Clubul vasluian a onorat invitaţia conducerii gimnaziului, marcând, astfel, Ziua Internaţională a Copilului pe terenul de sport. Alături de elevi s-au aflat jucătorii Marian Barac şi Tiberius Moldovanu, alături de directorul sportiv, Sorin Aprodu.
“Ne bucură faptul că tot mai multe gimnazii din mediul rural ne solicită să fim în mijlocul lor. Considerăm că a fost o acţiune reuşită, în care toată lumea s-a simţit foarte bine. A fost şi o bună propagandă handbalului. Le dorim multă sănătate şi ani mulţi de viaţă tuturor copiilor”, a spus Sorin Aprodu.
Terenul de sport a fost mai animat ca niciodată, cei doi handbalişti fiind implicaţi în discuţii cu elevii, dar au condus şi partida amicală între fetele de la clasele gimnaziale. Reprezentanţii HC Vaslui nu au venit cu mâna goală şi au împărţit copiilor rechizite, baloane, jucării şi alte materiale promoţionale, astfel încât Ziua Internaţională a Copilului să fie marcată aşa cum se cuvine.
“Mulţumim celor de la HC Vaslui că au venit în mijlocul nostru. Îi considerăm deja prietenii noştri. Considerăm că acţiunea a fost o reuşită şi mă bucur că pentru câteva minute am reuşit să îi distragem pe elevi de la tablete şi calculatoare, pentru a face puţină mişcare”, a spus Radu Ilie, directorul Şcolii din Laza.
Evenimentul a fost susţinut de către suporteri, prin donarea de jucării, şi de către Deliciosul de Vaslui, concluzia finală reliefând faptul că “Împreună suntem HC Vaslui!”.