ActualitateLocal
Gospodării inundate în judeţ

Mai multe gospodării din localităţile Dumeşti, Huc, Puieşti, Rafaila şi Miceşti au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultimele 24 de ore. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Vaslui au precizat că nu a fost nevoie de intervenţia pompierilor, situaţiile fiind gestionate de serviciile voluntare din comune.
“La Băceşti sunt probleme mai mari, acolo deplasându-se un echipaj de pompieri de la Garda Negreşti’, a declarat Ionel Roşu, purtătorul de cuvânt al IJSU.
Ploile au produs pagube şi pe anumite drumuri comunale din piatră, aceasta fiind dislocată, în special pe porţiunile aflate în pantă.