Gafa DSP Vaslui: Elevele cu Covid-19 nu sunt de la LMK Vaslui!

Elevele confirmate cu Covid-19 nu sunt de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

Una dintre ele provine de la Colegiul ‘Anghel Rugină’ din Vaslui, iar conducerea instituţiei de învăţământ aplicând în acest caz măsurile necesare de dezinfecţie şi de carantinare a colegilor fetei.

Cel de-al doilea caz provine de la o adolescentă din Vaslui, elevă la un colegiu militar.

Potrivit inspectorului general şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Loredana Roman, elevii din clasa în care învaţă eleva testată pozitiv desfăşurau cursuri în sistem hibrid, fiind luată măsura dezinfecţiei în vederea chemării la şcoală a grupei care învăţa online, în timp ce copiii care au fost prezenţi fizic la şcoală vor fi trimişi în carantină timp de 14 zile.

“Au fost luate măsurile de dezinfecţie, iar elevii au fost trimişi acasă pentru 14 zile, urmând să înveţe în sistem online în această perioadă. Situaţia a permis această măsură, pentru că elevii erau oricum împărţiţi. Dacă vor mai apărea cazuri şi se va putea, vom proceda la fel. Ţinem legătura cu toate instituţiile implicate şi vom lua măsurile necesare în funcţie de situaţiile care vor apărea. Consider că este foarte important să se respecte regulile privind purtarea corectă a măştilor de protecţie, igiena riguroasă şi distanţarea”, a declarat, pentru AGERPRES, Loredana Roman.

Ea a precizat că au fost luate măsurile necesare de dezinfecţie şi reîmpărţire a elevilor şi la o clasă a Liceului “Emil Racoviţă” din Vaslui, acolo unde o elevă are tatăl confirmat cu noul coronavirus.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Ziua Națională a României a fost marcată la Vaslui printr-un ceremonial militar și religios

Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au debutat cu un ceremonial militar și religios în …

Doi profesori vasluieni recompensați cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler

Președintele României, domnul Klaus Iohannis a semnat luni, 28 noiembrie 2022, decretul nr. 1376 prin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *