ActualitateLocal

Frumusețe și culoare la Serbarea Florilor de la Vaslui

Municipiul Vaslui găzduiește de astăzi evenimentul „Serbarea Florilor”, aflat la a VII-a ediție.

Manifestarea, organizată de Primăria municipiului Vaslui, a captat atenția vasluienilor, încântați de flori și plantele ornamentale aduse la târg.

La Serbarea Florilor de la Vaslui sunt prezenți 39 de producători de flori și 7 instituții publice din țară (Universitatea de Științe ale Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, primăriile din Iași, Ploiești, Bârlad și Huși, Direcția Silvică Vaslui, Goscom Vaslui).

„Este un eveniment de tradiție pentru Vaslui, care se bucură și în acest an de un real succes. Mă abțin să remarc pe cineva, dar am văzut niște standuri foarte frumoase la mulți producători prezenți. Aș spune că nu sunt numai producători, ci sunt și adevărați artiști, care etalează adevărate opere florale, construite cu migală. Le mulţumesc celor care au venit la Vaslui şi au expus ce au mai frumos. Ne plac florile, ne place fumosul”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Aranjate frumos în ghivece, frumoasele plante s-au lăsat îndelung admirate de clienții dornici să plece acasă cu brațele încărcate.

Mușcatele, crăițele şi petuniile sunt doar câteva dintre florile scoase la vânzare în Centrul civic.

Nu lipsesc panseluţele, margaretele, cactuşii, orhideele, begonii, azalee, trandafirii, arbuştii de grădină sau coşuleţele cu aranjamente florale.

Vizitatorii pot admira sau cumpăra nu numai flori de toate mărimile şi culorile, ci şi bulbi, arbuşti sau utilaje agricole specifice activităţilor horticole.

Expoziția va rămâne deschisă până duminică.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button