Alexandra Baban se numără printre miile de vasluieni, care au părăsit locurilenatale pentru a-și împlini visul. Absolventă a Liceului ”Emil Racoviță” și aUniversității de Arte ”George Enescu” Iași, vasluianca a căutat ca o pasiune atinereții sale să fie transformată într-un mod de exprimare. Așa se face că fotografiaa devenit pentru artistă nu doar o poză realizată printr-o apăsare de buton, ci oimagine care transmite mesaje, idei, emoții, sentimente.Alexandra Baban și-a ales ca destinație finală Olanda, o țară care a ajutat-o să sedezvolte profesional, căpătând recunoaștere internațională. În palmaresul ei suntdeja numeroase premii și expoziții. Artista a ținut ca o parte din lucrările sale să fie văzute și de vasluieni, în cadrulexpoziției ”Emoțiile în culori”.-Comunitatea foto e alcătuită mai mult din bărbaţi, iar femeile sunt destul depuţine. Din acest punct de vedere, e un avantaj pentru tine, sau un dezavantaj?-Personal nu am simţit niciodată o discrepanţă între numărul de barbaţi şi numărulde femei din comunitatea foto. Dimpotrivă, fotografia pe care o produc e o muncade echipă, de multe ori alcatuită din mai multe femei decât bărbaţi, cum a fost chiarîn cazul seriei MADD, la care am lucrat împreuna cu modelul Kirsten vanAntwerpen şi machiorul Dewi Korving. Nu mă consider „femeie fotograf”. Măconsider pur şi simplu fotograf.-Cum eşti percepută de cei care vin la tine, care caută un fotograf?-Când lucrez la un proiect, fie artistic sau comercial, îmi place să mă familiarizezcu clientul sau echipa cu care urmează să lucrez. E important pentru mine săînteleg personalitatea clientului, sau invers, ca echipa să inteleagă conceptul pecare încerc să îl ilustrez, ca produsul final să fie unul de calitate. Şedinţa fotopropriu zisă e, poate surprinator, doar o mică parte din întregul proces de creaţie,
iar până ajungem în acel moment, legăm mai degrabă o relaţie de prietenie decâtuna de afaceri, fie ea şi una temporară.-Cum ai ajuns să faci fotografie?-Nu-mi amintesc să fi existat un moment anume în care am hotărât că asta e ceeace vreau să fac. A fost un proces natural, care s-a întâmplat de la sine, începând pela începutul clasei a IX-a. Mi-a plăcut, am fost încurajată, am câştigat un premiu peaici, pe colo, şi aşa am ajuns să urmez cursurile Facultăţii de Arte Vizuale şiDesign din Iaşi, specializarea Foto, Video şi Procesarea Computerizată a Imaginii.-A rămas un hobby sau te-ai dus spre afacere? -Teoretic, m-am dus spre afacere, însa practic aş zice că sunt undeva la mijloc, înmare parte datorită faptului că acest cuvânt, „afacere”, mă duce cu gândul la unanumit tip de fotografie fără suflet, iar profitul nu e întotdeauna prioritatea meanumărul unu, din nou, cum a fost în cazul seriei MADD.-Ai avut şi perioade distincte, cum e la pictori, de exemplu?-Desigur. Cum s-a discutat şi în cadrul expoziţiei „Emoţii în culori”, copiii,adolescenţii şi adulţii pot vedea acelaşi subiect în trei moduri complet diferite, iarţinând cont că eu am început să experimentez fotografia la 14 ani, evident că seobservă nişte perioade distincte. În timpul facultăţii, subiectele pe care le abordamerau mult mai intime, iar fotografiile erau aproape exclusiv alb-negru. În ultimii 5ani, de când m-am mutat în Olanda, întâmplător sau nu, am renunţat aproapecomplet la fotografia alb-negru, şi am început să abordez subiecte pe care în trecutle-aş fi evitat, precum corupţia şi discriminarea din România şi nu numai.-Eşti un fotograf căruia îi place să construiască o imagine, îţi place să lucrezi înlocuri aparte? De ce?-Dacă am de ales, prefer lumina naturală, iar împreună cu faptul că locuiesc în unuldin cele mai pitoreşti oraşe din Olanda, Delft, îmi face deosebita plăcere să lucrezîn aer liber, însă de multe ori, o astfel de şedinţă foto e greu de gestionat, iarvremea nu e întotdeauna de partea mea. În acele momente prefer studioul, care îmioferă mai multă flexibilitate şi o atmosferă mai intimă pentru a crea acel stil tipicfotografiilor mele.-Care sunt proiectele de viitor?-Momentam lucrez la un proiect, complet nerelatat cu prima întrebare, despreinegalitatea dintre femei şi bărbaţi în societate, axat în mod deosebit pe situaţiafemeii defavorizate.
