FOTO/ Autoturism Toyota Auris, furat din Italia, depistat la Albița!

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota Auris, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, A.A., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un  autoturism marca Toyota Auris, înmatriculat în Elveţa,

”Existând suspiciuni cu privire la situaţia jurudică a autoturismului în cauză,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia la data de 22 octombrie 2013”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că achiziţionat autoturismul în data de  15.01.2020, din Elveţia, plătind suma de 5.500 euro şi că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 25.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Tânăr din Bârlad reținut pentru trafic de droguri

La data de 27 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună …

Autoritățile se pregătesc de perioada caniculară

Având în vedere atenționările Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Națională de Meteorologie, privind …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *